Duminica a V-a: Cuvintele din ochi

Ioan 8,1-11

În acel timp, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou la templu şi tot poporul venea la el, iar el, fiind aşezat, îi învăţa. Cărturarii şi fariseii au adus o femeie prinsă în adulter şi, punând-o la mijloc, i-au zis: „Învăţătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar tu, ce zici?”. Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat şi le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!” .Şi, aplecându-se din nou, scria pe pământ. Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. Isus s-a ridicat şi i-a spus: „Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?”. Ea i-a zis: „Nimeni, Doamne”. Isus i-a spus: „Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești!”.

Meditez!

Fariseii îi prezintă lui Isus un caz de adulter. Însă ei nu veniseră pentru a-i cere un sfat, ci pentru a-i întinde o cursă. „Dar tu ce zici?”, îl întreabă ei. Plutonul execuţie era pregătit. Pietrele în mâini. În faţa acestei dileme, Isus propune o soluţie genială: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!” Aceasta a fost ca şi cum le-ar fi citit ca într-o carte întreaga lor conştiinţă. Isus cunoştea ce zace în inima fiecăruia dintre ei. Cristos nu aboleşte legea lui Moise, ci pune premisele pentru a o orienta în sens caritativ.

Aceasta este sentinţa lui Dumnezeu, scrisă pe nisip pentru ca vântul harului, vântul iertării să o ducă, să o şteargă. Nu mai rămâne nimic. Cristos, cu scrierea sa misterioasă, schiţează codexul milostivirii. Milostivirea nu se scrie pe materia dură şi nici nu poate fi fixată pe hârtie. Milostivirea se trasează pe suprafaţa delicată a unei inimi de carne, pe care Isus o simbolizează cu carnea moale a pământului. Viaţa înfloreşte în argilă, pentru că argila este aptă să primească o formă. Dumnezeu nu l-a făcut pe om din piatră. Numai pământul este fertil. Piatra este sterilă. Milostivirea este rodnică. Creează. Re-creează.

Isus ne învaţă că orice individ, sub crusta greşelilor, a defectelor, păstrează o zonă intactă, candidă, unde fiinţa sa cea mai autentică cultivă dorinţa de a se deschide spre cineva capabil de iubire. Această uşă care permite accesul în „sanctuarul” oricărei persoane nu se sparge cu umărul şi nici cu lovituri de pietre. Acest „teritoriu secret”, această „zonă protejată” nu se deschide în faţa unui raţionament, a unei dojeni aspre, a unui deget ameninţător; se deschide numai în faţa iubirii. Numai iubirea îşi face drum în acestă zonă neexplorată, printr-o privire de respect şi de acceptare, reuşind să transforme din interior o creatură.

La final, Isus este din nou cu poporul. De această dată, mulţimea nu mai este formată numai din farizei, ci din noi toţi, aşa veterani cum suntem în meseria de acuzatori ai fraţilor noştri. Dacă gândește cineva că adulterul este păcatul suprem în evanghelia de astăzi, se înșeală. Păcatele cărnii sunt rele. Dar cele mai diabolice plăceri sunt cele spirituale: plăcerea de a judeca, de a învinui pe oameni, de a umili și de a se răzbuna, plăcerea exercitării puterii, plăcerea de a urî. În omul păcătos poate exista eul diabolic (partea care acționează premeditat).

Când suntem înconjuraţi de dispreţul altora, condamnaţi după schemele unui moralism fără milă, străpunşi de privirile unor judecători cruzi, dar şi ipocriţi, există mereu o privire „diferită”, de o privire care mântuieşte. Cum arată privirea mea?

Mă rog!

Îmi mulțumesc, Doamne, pentru iubirea pe care o găsesc mereu pe chipul Tău! Învață-mă să îmbrac și eu pe cei din jurul meu cu aceeași dragoste în ochi și-n inimă. Amin.

De la tânăr la tânăr

Este greu să poți găsi sprijin în cei din jur atunci când încrederea este mică. Nu este ușor să știi cum să ceri ajutorul. Acțiunea Catolică m-a învățat să mă cunosc, să mă apreciez, să fiu conștient de valoarea mea în ochii lui Dumnezeu, înainte de toate. Sunt un om valoros, sunt un prieten iubit, sunt un acționar plin de entuziasm și bucurie prin slujire.