Duminica a IV-a: Despre libertate și alte iluzii

Luca 15,1-3.11-32
În acel timp, toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-l asculte. Fariseii şi cărturarii însă murmurau, spunând: "Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei". Atunci, le-a spus această parabolă: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!» Iar el le-a împărţit averea. Şi, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat de acasă într-o ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu. După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Atunci, venindu-şi în fire, a spus: «Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!» Şi, ridicându-se, a mers la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău». Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!» Şi au început să se veselească. Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi dansuri. Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta. El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat». Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit şi-l implora. El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am încălcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care şi-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat». Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu eşti cu mine întotdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort, şi a revenit la viaţă, era pierdut, şi a fost găsit!»”.

Meditez!
A visa la propria libertate, fără constrângeri, doar plăceri, distracţii şi prieteni; iată visul care ne cuprinde cu totul la vârsta adolescenţei sau a tinereţii. Este şi visul tânărului nostru din parabolă care doreşte independenţa cu orice preţ. El îşi spune: „Cine ştie câte lucruri aş putea face cu partea mea de moştenire?! Aş avea libertate de gândire, de decizie, aş putea să am tot ce îmi doreşte inima”. Însă tatăl său are inima frântă, fiul său vrea să îl părăsescă, însă ştie că nu îl poate reţine; îi oferă banii care i se cuvin şi îl lasă să plece. Liniştea sa sufletească s-a terminat… îi rămâne celălalt fiu, bun şi ascultător, însă nimic nu mai e la fel. Tatăl ştie că distracţiile nu pot să dureze şi nu vor umple inima fiului: el încă speră să se întoarcă. Din când în când trage cu ochiul pe fereastră, şi seara, când stinge lumina, îl cuprinde neliniştea. Dar într-o zi, iată-l, este chiar el, vine pe jos, cu hainele zdrenţuroase, murdar, urât mirositor… iar tatăl îi iese în întâmpinare; nu îi vină să creadă, dar e adevărat. Fiul murmură ceva, însă el nici măcar nu îl aude, îl îmbrăţişează, îl sărută, se murdăreşte şi el; apoi îl duce în casă, îl spală, îi oferă haine noi şi îi face sărbătoare pentru că l-a recăpătat sănătos. Tatăl este milostiv pentru că nu vede mai întâi păcatul fiului său, ci vede băiatul suferind, din cauză că şi-a renegat statutul de fiu. Atitudinea iertătoare a Tatălui vindecă rănile noastre provocate de păcat. Cum ne simţim atunci când păcătuim? Dar cum „se simte” Dumnezeu atunci când rătăcim în păcate şi vicii? Numai El poate să înţeleagă suferinţa prin care trecem. Să alergăm în braţele milostive ale Tatălui care ne aşteaptă cu multă răbdare!

Mă rog!
Doamne, cât de bun te-ai dovedit a fi mereu cu noi și cât de blând! Îți mulțumesc că mă ierți și mă primești în brațele tale. Amin.

De la tânăr la tânăr
Uitându-mă în urmă, observ că am crescut mult, atât fizic cât și spiritual. Mi-au ieșit în cale oameni din Acțiunea Catolică extraordinari, care m-au învățat multe lucruri bune. Am fost inspirată de activitățile desfășurate la un curs de președinți, iar acum am reușit să realizez activități energice cu ușurință iar cei din jurul meu se simt foarte bine.